Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 15 mai în lume – Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit cu liderii a 29 state pentru a discuta despre proiectul Belt and Road, Noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, și-a selectat un prim-ministru conservator, iar Donald Trump ar fi oferit ministrului de externe al Rusiei informații secrete despre o operațiune ISIS
Getty Images

A fost 15 mai în lume – Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit cu liderii a 29 state pentru a discuta despre proiectul Belt and Road, Noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, și-a selectat un prim-ministru conservator, iar Donald Trump ar fi oferit ministrului de externe al Rusiei informații secrete despre o operațiune ISIS

  1. Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit luni cu liderii a 29 state pentru a discuta despre Belt and Road, proiectul Beijingului ce promite a fi noul drum al mătăsii, relatează Reuters. Proiectul Chinei, Belt and Road, are scopul de a crea o economie deschisă și de a asigura comerțul inclusiv. În timpul summit-ului de două zile, cele 30 state au ajuns la comun acord să promoveze un sistem economic nediscriminatoriu și bazat pe reguli, având la bază Organizația Mondiala a Comerțului. De asemenea, cele 30 state și-au propus ca noul sistem să se opună protecționismului. Retorica inclusivă a Chinei este în contrast cu politica președintelui SUA, Donald Trump, ce promovează retorica „America în primul rând.”
  2. Noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, și-a selectat luni un prim-ministru din rândul conservatorilor, astfel trecând peste stereotipurile politice, potrivit Reuters. Noul prim-ministru al Franței este Edouard Philippe, 46, primar al orașului-port Le Havre. Acesta face parte din principalul partid de centru-dreapta, Republicanii. Macron intenționează să distrugă lupta dintre dreapta și stânga, ce a dominat politica în Franța de câteva decenii. Noul președinte francez l-a ales pe Philippe pentru a-și mări reprezentanța politică și pentru a-și slăbi oponenții înainte de alegerile prezidențiale. Succesul în aceste alegeri este esențial pentru planurile lui Macron de a reduce din cheltuielile de stat, de a mări investițiile și de a crea noi locuri de muncă, după ani de stagnare și o rată ridicată a șomajului.
  3. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, s-au întâlnit luni și au ajuns la un consens în ceea ce privește tactica ce ar trebui abordată pentru a mări rata integrării europene și a face zona euro mai rezistentă la crize, informează Reuters. „Germania nu o va duce bine decât dacă Europa o va duce bine și Europa o va duce bine doar dacă Franța e puternică,” Merkel i-a spus lui Macron în timpul unei conferințe de presă, adăugând că guvernele celor două state se vor întâlni în iulie pentru a discuta problemele-cheie. Merkel a declarat că, din punctul de vedere al Germaniei, ar fi posibilă modificarea tratatelor, adăugând „Eu aș fi pregătită să fac asta, dar mai întâi vom lucra asupra a ceea ce vrem să reformăm.”
  4. Mohammad-Baghar Ghalibaf, primarul Teheranului, a anunțat că se retrage din campania electorală pentru președinția Iranului, conform The Guardian. Ghalibaf, înfrânt în două campanii electorale pentru președinția Iranului, a declarat luni că se retrage din cursa electorală pentru a-l susține pe candidatul conservator, Ebrahim Raisi, în lupta împotriva actualului președinte susținut de reformiști, Hassan Rouhani. Raisi este considerat un potențial învingător al alegerilor prezidențiale și succesor al liderului suprem al țării, Ayatollah Ali Khamenei. Un câștig în alegerile prezidențiale i-ar pava acestuia calea spre succesiune, în timp ce un eșec i-ar putea distruge șansele.
  5. În capitala Yemenului, Sana’a, a fost declarată stare de urgență din cauza epidemiei cu holeră, ce a cauzat 115 decese, relatează The Guardian. Ministrul sănătății din Sana’a face apel către organizațiile umanitare pentru a ajuta Yemenul să evite „un dezastru fără precedent,” întrucât două treimi din populație nu are acces la apă potabilă. Sana’a este controlată de forțele armate Houthi, care sunt aliate cu Iranul și luptă în cadrul coaliției conduse de Arabia Saudită și susținută de statele din vest. Peste 10.000 persoane au fost ucise și milioane au fost strămutate în timpul a peste doi ani de război, care de asemenea a distrus marea parte a infrastructurii țării. Potrivit ONU, doar câteva centre medicale mai sunt funcționale și două treimi din totalul populației nu are acces la apă potabilă.
  6. Coreea de Nord a declarat că rachetele testate în timpul weekend-ului sunt capabile să transporte bombe nucleare, informează The Guardian. Kim Jong-un, liderul suprem al Coreii de Nord, care a supravegheat testele de duminică, a avertizat Washingtonul că SUA se află în „raza de observare pentru un atac.” Potrivit declarațiilor statului nord-coreean, rachetele sale sunt capabile să transporte „bombe nucleare de mărimi mari.”
  7. Între timp, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, avertizează că „ultimele teste intimidante cu rachete ale Coreii de Nord” reprezintă un pericol real, potrivit CNN. Președintele rus a condamnat ultimele lansări de rachete ale Coreii de Nord, declarându-le „periculoase,” adăugând că acțiunile Phenianului sunt „intimidante.” Discutând cu China, Putin a făcut apel pentru găsirea unei soluții pașnice pentru rezolvarea tensiunilor în peninsula coreeană. „Aș vrea să confirm faptul că noi suntem în mod categoric împotriva măririi grupului de state ce dețin arme nucleare, inclusiv în ceea ce privește peninsula coreeană,” a declarat Putin pentru agenția rusă de știri Sputnik. „Noi suntem împotriva acestui lucru și îl considerăm contraproductiv, dăunător, periculos.”
  8. Bashar al-Assad, președintele Siriei, folosește un crematoriu gigantic pentru a ascunde crimele și atrocitățile dintr-o închisoare siriană pentru deținuți politici, potrivit declarațiilor Departamentului de Stat din SUA, relatează The Independent. Conform raportului Departamentului de Stat din SUA, Assad folosește un crematoriu pentru a scăpa de corpurile deținuților politici uciși în închisoarea militară Sednaya, din nordul Damascului. Potrivit raportului, în fiecare săptămână până la câte 50 prizonieri sunt uciși. În februarie, Amnesty International a publicat un raport în care susținea că în medie de la 20 până la 50 persoane sunt spânzurate în fiecare săptămână în închisoarea în cauză. Între aproximativ 5.000 și 13.000 persoane au fost executate în închisoarea Sednaya de la începutul războiului civil. Amnesty International susține că închisoarea există pentru a nimici orice opoziție față de regimul Assad și că majoritatea victimelor execuțiilor în masă sunt civili ce s-au împotrivit regimului lui Assad.
  9. Înaltul Reprezentant pentru Relații Externe al UE, Federica Mogherini, a declarat că susține ideea de a introduce control vamal al UE la hotarul Libiei pentru a reduce din numărul imigranților ce ajung în Europa, conform The Independent. Mogherini a declarat că întărirea controlului vamal la hotarului statului nord-african este „doar o idee bună,” deși a adăugat că deja există o misiune UE în Libia, condusă de Italia, pentru a se ocupa anume de această problemă. Comisarul italian a mai adăugat că își oferă suportului pentru „cererea Germaniei și a Italiei de a extinde misiunea și la hotarul de sud al Libiei” pentru a controla deplasarea imigranților africani de-a lungul deșertului. În acest moment, Libia este principalul punct de acces al imigranților africani în Europa.
  10. Protestele împotriva președintelui Nicolas Maduro continuă în Venezuela, cu blocaje rutiere și stabilirea protestatarilor în spațiile publice, informează Reuters. Protestatarii cer organizarea unor alegeri democratice. Aceștia protestează de la începutul lunii aprilie pentru organizarea alegerilor, eliberarea activiștilor închiși în închisori, obținerea unui ajutor financiar extern ce ar ameliora criza economică din Venezuela și autonomie pentru ramura legislativă condusă de opoziție. Maduro acuză protestatarii că ar urmări o lovitură de stat violentă.
  11. Donald Trump, președintele SUA, ar fi oferit ministrului de externe al Rusiei, Sergei Lavrov, informații secrete despre planificarea unei operațiuni ISIS, săptămâna trecută, în timpul unei vizite oficiale a reprezentatului Kremlinului la Casa Albă, relatează Reuters. Doi oficiali americani au declarat luni că Trump ar fi divulgat planurile unei operațiuni ce ar viza ISIS, în timpul întâlnirii cu ministrul de externe al Rusiei și ambasadorul Rusiei la Washington, Sergei Kislyak. Rusia este un aliat al SUA în lupta împotriva ISIS. Casa Albă a declarat că acuzațiile sunt false și că Trump nu ar fi divulgat informații secrete.

Despre Valeria Bortă

Vezi și

A fost 18 martie în lume – Armata Coreei de Nord a lansat mai multe rachete în timpul vizitei în Coreea de Sud a lui Antony Blinken, Sute de oameni au protestat în orașul Santiago din Cuba din cauza penelor de curent și a lipsei de alimente iar Oficialii din Kyrgyzstan și cei din Tadjikistan au ajuns la un acord privind 11 kilometri din frontiera comună

Material realizat de Mihai-Marco Percă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a susținut ideea …